În cadrul Acreditării Erasmus+ 2023-2027 a avut loc al treilea flux al mobilităților, 4 cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Dancu, respectiv director, prof. Mariana Melinte, prof. Georgiana Vasile, prof. înv. preșcolar Steluța Brînză și prof. înv. preșcolar Elena Anisiei-Pleșca au participat la cursul ”Outdoor Education: New Ideas And Innovative Teaching Methods” în Roma, între 8-12 aprilie 2024.( (9) Facebook)
Activitățile cursului s-au desfășurat în mijlocul naturii, în aria protejată Ortoinsieme, pe valea râului Aniene, în parcul din apropierea Muzeului Villa Torlonia și în zone verzi de la periferia Romei. A fost o saptămână caracterizată de colaborare, lucru în echipă, comunicare interculturală, învățare și stabilire de noi relații între profesori și școli din România, Spania și Italia.
Am exersat metode de explorare a naturii pentru atragerea elevilor către cercetarea , valorificarea și protejarea mediului înconjurător. Am fost puși în situații inedite, ne-am bucurat pentru fiecare descoperire a elementelor naturii și a propriilor emoții. Am aplicat tehnici de cultivare a încrederii în sine și în ceilalți și am lucrat în echipă pentru identificarea elementelor care creează o puternică comuniune dintre om-natură. Totodată am descoperit noi metode de lucru în afara sălii de clasă, în arii naturale protejate, parcuri , grădini și în spații muzeale deschise. A fost o experiență deosebită !(director, prof. Mariana Melinte)